Prima pagină cejcluj.ro
Executori Legislație Conducerea Adrese utile Membri Contact
E-mail: contact@cejcluj.ro
 
 
Competența
Competența teritorială
 

În conformitate cu prevederile Legii 188/2000 (modificată), membrii Camerei Executorilor Judecătorești au următoarele atribuții:

   • Punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii
   • Notificarea actelor judiciare și extrajudiciare
   • Comunicarea actelor de procedură
   • Recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe
   • Aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanța judecătorească
   • Constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă
   • Întocmirea proceselor verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor,       potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă
   • Întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz
   • Executări directe:
       - Evacuări
       - Încredințarea minorului sau stabilirea domiciliului minorului
       - Vizitarea minorului
       - Puneri în posesie, grantuiri, servituți, predări de bunuri etc.
   • Executari indirecte:
       - Urmărirea mobiliară a creanțelor
       - Urmărirea imobiliară a creanțelor
   • Popriri
   • Protestul de neplată la cambie, bilet la ordin
   • Constatarea unor situații de fapt și inventarierea unor bunuri (art. 239 din Codul de procedură civilă)
   • Procese verbale de ofertă reală
   • Confiscări
   • Consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale
   • Orice alte acte sau operațiuni date de lege în competență

Sus
 
 
copyright © 2007 CEJ Cluj. Toate drepturile rezervate
site realizat și găzduit de Beeline - Success Provider